Senatul Universitar al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandăˮ a conferit joi, 19 octombrie, în cadrul unei şedinţe solemne, titlul onorific de „Senator de Onoare", Comandantului (Rectorului) Universității Forțelor Aeriene din Dęblin, Polonia, Domnului General de brigadă pilot doctor inginer Krzysztof Cur.
Decizia acordării titlului onorific de „Senator de Onoare" reprezintă o confirmare a valorii profesionale şi academice, a realizărilor excepționale în domeniile de activitate ale generalului de brigadă Krzysztof Cur și s-a fundamentat pe contribuția deosebită a acestuia la dezvoltarea învățământului superior militar la cele mai înalte standarde educaționale.
Totodată, acţiunile şi viziunea managerială asupra învăţământului superior se reflectă în promovarea ambelor instituții academice militare, susținerea imaginii și potențialului educațional ale acestora, pe plan național și internațional.
Acordarea acestui titlu certifică colaborarea extraordinară dintre cele două instituții de elită care, de-a lungul timpului, au oferit multe exemple de bune practici privind atingerea excelenţei în cercetare și educaţie.
„Today is just another day of all days to come. But what happens in all the other days... may depend on what you do today!” Ernest Hemingway
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile de la Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"